STRATURI DE FINISARE PENTRU UZ INTERIOR ȘI EXTERIOR

Materialele pentru realizarea straturilor de finisare trebuie să aibă la bază agregate foarte fine și să ofere o rezistență suficientă pentru a permite prelucrarea suprafeței atât în stare uscată, cât și umedă. Astfel de materiale au la bază  ipsos (ghips), calcar (var), ciment și lianți polimerici. Aici este prezentarea generală a tipurilor de finisaje care sunt disponibile pe piață.

FINISAJE PE BAZA DE CIMENT

CELE MAI IMPORTANTE CARACTERISTICI:

Avantaje:

+ Finisajele de ciment pot fi fabricate fie pe baza cimentului Portland gri (ATLAS Rekord Grey), fie a cimentului portland alb (ATLAS Rekord sau ATLAS Gips Optimus) cu adaos de var, agregat de cuarț, pulbere de dolomit și aditivi de modificare.

+ finisajele pe bază de ciment sunt produse de uz general. Spre deosebire de finisajele din ipsos și polimeri, finisajele de ciment se pot aplica pepereți atât în exterior, cât și în interior, inclusiv pe pereții din așa-numitele compartimente umede. Acest lucru este posibil datorită cimentului, fiind liantul de bază în amestec. Cimentul este rezistent la apă și rezistent la îngheț.

+ Ele pot fi utilizate într-o gamă largă de grosimi, de la 1 mm până la 10 mm pe strat. Prin urmare, ele pot fi utilizate ca si strat superior de tencuiala, adică ca o tencuială independentă aplicată în strat subțire pe întreaga suprafață. Acestea sunt folosite pentru a forma planuri finale în timpul renovării pereților și  tavanelor sau ca finisaj superior care îmbunătățește calitatea tencuielilor de ciment sau ciment-var executate anterior.

+ Datorită gamei de aplicare atribuite (care este stratul superior) acestea conțin agregate foarte fine, care permitrealizarea unei suprafețe foarte uniforme și netede. Cu toate acestea, finisajele de ciment contin agregate mai mari decât cele din ipsos și în special cele polimerice.

+ Datorită liantului de ciment, rezistența mecanică a mortarului este semnificativ mai mare. Stratul este rezistent la deteriorările mecanice care rezultă din exploatarea normală a clădirii.

Dezavantaje:

– Datorită tipului de liant finisajul este tare si necesita mult timp pentru slefuire.

– Trebuie să acordați o atenție deosebită întăririi și să evitați uscarea prea rapidă a finisajului.

Finisajele din ciment se leagă datorită hidratării – o reacție chimică care combină componentele cimentului cu apa. Mortarul se întărește și se ususcaă cu o creștere treptată a rezistenței sale. Prin urmare, în cazul finisajelor de ciment, este esențial să se respecte la amestecare recomandările producătorului cu privire la raportul dintre materialul uscat și apa adăugată. Cantitatea inadecvată de apă poate provoca contracție excesivă sau poate scădea proprietățile de rezistență ale finisajului întărit.

Specificatiile tehnice pentru finisajele pe baza de ciment și calcar se regasesc in standardul EN 998-1:2010 “Specificație a mortarelor pentru zidărie – Partea 1: Mortare pentru tencuire si gletuire”.

FINISAJE PE BAZA DE GHIPS

CELE MAI IMPORTANTE CARACTERISTICI:

Avantaje:

+ Finisajele pe baza de ghips sunt fabricate sub formă de amestecuri uscate de lianți, materiale de umplutură și aditivi chimici care reglează în primul rând timpul de întarire și parametrii de lucru ai pastei de ghips. Rețetele finisajelor pe baza de ghips pot conține liantsub formă de:
                            – ipsos de construcție,
                            – anhidrit.

+ Producătorii folosesc ghips foarte pur, măcinat din agregate foarte fine pentru a produce finisajele de ghips. Conținutul de liant este de la 30% până la 60% din greutatea totală a produsului finit și are o mare influență (împreună cu apa de amestecare) asupra rezistenței finisajului de ghipsului întărit. Pe langa asta, sunt utilizate pulberile de dolomită și calcar ca umpluturi.

+ Retetele materialelor de finisare pe baza de ghips contin si aditivi chimici mentionati mai sus, care imbunatatesc aderenta la substrat si lucrabilitatea pastei. În plus, întârzie procesul de intarire (inhibitori).

+ Suprafața finisajului de ghips poate fi prelucrată nu numai în stare uscată prin slefuire, ci uneori și în stare umedă. Datorită prelucrarii în stare umedă, se poate evita slefuirea care este consumatoare de timp și, astfel, se accelerează progresul lucrărilor. Este semnificativ mai ales în timpul renovărilor. Prelucrarea stratului constă în aplicarea straturilor succesive pe cele anterioare, care sunt deja intarite, dar încă umede și netezirea atentă după aceea.

+ Se poate forma o suprafață extrem de netedă atunci când se utilizează finisajele de ghips.

Dezavantajele:

– Liantul de Ghips isi pierde forta si se inmoaie atunci cand intra in contact cu apa. Astfel, materialele pe bază de ipsos nu pot fi utilizate în aer liber și în zonele expuse la umiditate ridicată pentru o lungă perioadă de timp, de exemplu în spălătorii, uscătoare și dușuri.

Finisajele pe bază de ipsos se leagă prin hidratare – o reacție chimică care duce la condensarea pastei de ghips formata prin amestecul de pulbere uscată și apă (ca urmare a hidratării particulelor nou formate se creeaza rețeaua de cristale).

FINISAJE PE BAZA DE ANHIDRIT

CELE MAI IMPORTANTE CARACTERISTICI:

Avantaje:

+ Finisajele de anhidrit aparțin categoriei finisajelor de ghips, însă sunt fabricate pe baza sulfatului de calciu anhidru care nu conține molecule de apă în structura sa. Anhidritul se gaseste in stare naturală (este exploatat, printre altele, în mina de ghips si anhidrit Niwnice aparținând grupului ATLAS) sau poate fi obținut prin calcinarea ghipsului la o temperatură de peste 600 °C.

+ Procesele de uscare și întărire a lianților de anhidrit care intra in alcatuirea finisajelor se desfășoară mult mai lent în comparație cu cele din ipsos. Prin urmare, rețetele materialelor de finisare bazate pe anhidrit trebuie să conțină aditivi care activează procesul de intarire (activatori) – de exemplu ghips semi-hidratat.

Finisajele pe baza de anhidrit se întăresc datorită hidratării – o reacție chimică care duce la intarirea pastei lichide din ghips rezultata in urma amestecului dintre componentă uscată și apă.

Specificatiile tehnice pentru finisajele pe baza de ipsos si anhidrit se regasesc in standardul EN 13279:2008 „Ipsos si tencuieli pe baza de ipsos. Partea 1. Definiții și cerințe”. 

FINISAJE PE BAZA DE POLIMERI

CELE MAI IMPORTANTE CARACTERISTICI:

Avantaje:

+ Finisajele polimerice sunt fabricate pe baza de liant din copolimeri acrilici. Umplutura este de obicei reprezentată de pulberea de dolomit. Tipul de liant are o mare însemnătate aici, deoarece influențează parametrii tehnici ai materialului, precum și modul de finisare și prelucrare a suprafeței.

+ Ele pot fi aplicate într-un strat foarte subțire; ele sunt folosite ca finisaje care furnizarea suprafețe foarte netede.

+ Sunt ușor de utilizat. Sunt fabricate ca paste gata de utilizare. Acestea nu necesită amestecare cu apă (nu există riscul de prafuire sau formare de bulgări în masă) și oferă un timp de galeata foarte extins (spre deosebire de pastele lichide din ghips care sunt preparate din materiale vrac și se întăresc ireversibil după aproximativ 60-90 de minute, nepermițând prelucrarea ulterioară). Ele pot fi consumate/folosite treptat în funcție de nevoie.

Dezavantaje:

– Ele nu pot fi folosite pentru a forma planuri.

– Este dificil să le aplici intr-un strat gros. În cazul aplicării prea rapide a celui de-al doilea strat, primul strat se poate decoji/să se ruleze.

Finisajele polimerice se leagă prin polimerizarea liantului – o reacție chimică în urma căreia compușii cu greutate moleculară mică formează compuși macromoleculari (polimeri). Solventul trebuie să se evapore astfel încât reacția să poată apărea. În cazul finisajelor polimerice, apa este solventul. Formarea plasei de rășină și întărirea finisajului rezultă in urma evaporarii treptate a apei din pasta aplicată pe substrat.

Specificatiile tehnice pentru finisajele polimerice se regasesc in standardul EN 15824:2009 „Specificații pentru  tencuieli exterioare și tencuieli interioare pe bază de lianți organici”.

FINISAJE PE BAZA DE CALCAR (VAR)

CELE MAI IMPORTANTE CARACTERISTICI:

Avantaje:

+ Finisajul are o rezistență ridicată împotriva contaminării biologice, de exemplu, la apariția ciupercilor pe suprafața sa. Prin urmare, finisajele din calcar sunt recomandate în primul rând pentru aplicarea în încăperi cu cerințe sanitare ridicate, de exemplu bucătării și depozite de alimente.

+ Datorită procesului de intarire lentă, acestea sunt convenabile în utilizare, se caracterizează prin contracție scăzută și, prin urmare, vulnerabilitate scăzută la posibila fisurare a suprafeței.

Dezavantaje:

– Finisajele calcaroase sunt în zilele noastre rar folosite. Ele sunt, de asemenea, destul de dificil de a fi achiziționate de la comercianți și angrosiști. 

Finisajele calcaroase se leagă prin carbonatare – o reacție chimică constând în legarea hidroxidului de calciu din mortar cu dioxidul de carbon din atmosferă.

REZUMAT

Textul nostru a descris pe scurt patru tipuri de materiale de construcție destinate finisajelor pereților – ciment, calcar (var), polimeri și ipsos (inclusiv anhidrit). Am prezentat cele mai importante informații privind parametrii tehnici și funcționali în ceea ce privește grupele de produse respective, cu un accent deosebit pe proprietățile și influența liantului asupra parametrilor unui anumit tip de finisaj. Este ușor de observat că fiecare tip de finisaj are proprietăți specifice care ar trebui luate în considerare la selectarea materialului pentru o anumită aplicație. Tendințele actuale ale pieței arată creșterea populartitatii finisajelor polimerice a căror cotă de piață crește cu o rată de câteva procente pe an.                

Text original: Sebastian Czernik, Atlas Group

Text în limba engleză: Piotr Marciniak, Michał Gosławski, Atlas Group